Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu susține că în politică rezultatele calculelor nu sunt la fel ca în matematică, întrucât „atunci când faci o alianță între doi mari, s-ar putea ca unu plus unu să facă unu”, însă în cazul unei alianțe „cu unii mai mici”, „unu plus unu poate face cinci”.
„Să știți că atunci când faci o alianță între doi mari, s-ar putea ca unu plus unu să facă unu. Când faci o alianță cu unii mai mici, s-ar putea ca unu plus unu plus unu să facă cinci. Asta e politică, nu e matematică. Suntem în politică, nu la matematică, este posibil orice. Este adevărat, nu sunt o forță extraordinară (n.r. – Forța Civică), dar au un nume, au un președinte care, după părerea mea va conta foarte mult în politica românească, în viitor, și să așteptăm, ca de obicei, rezultatele”, a declarat Marian Jean Marinescu, duminică, într-o conferință de presă, la Craiova.
Europarlamentarul susține că Alianța România Dreaptă din care fac parte PDL, Forța Civică și PNȚCD este soluția pentru români în alegerile din decembrie.
„Ieri (n.r. – sâmbătă), după mine, s-a lansat o alianță politică de centru dreapta care va forma viitorul guvern în decembrie 2012, care cred că va scoate România din trend-ul negativ pe care îl are în acest moment și va face exact același lucru pe care l-am făcut tot noi în anul 2005, când am pornit România pe un drum extrem de pozitiv”, a declarat Marian Jean Marinescu.
Consiliul Național de Coordonare (CNC) al PDL a adoptat, sâmbătă, în unanimitate, platforma program a Alianței România Dreaptă (ARD).
Președintele PDL, Vasile Blaga, a susținut, sâmbătă, la Consiliul Național de Coordonare al partidului, că „PDL va fi principalul partid politic în viitorul Parlament”, iar pentru acest lucru democrat-liberalii trebuie să aibă grijă și să aibă oameni competitivi în toate colegiile.
Blaga le-a amintit membrilor CNC că, atunci când a preluat conducerea PDL, s-a angajat ca împreună cu colegii săi să oprească prăbușirea în sondaje a partidului.
„Împreună am reușit. Astăzi, pe toate analizele noastre, partidul are 22%, cu aliații 24%. USL este într-o scădere continuă. Săptămâna trecută aveau 48%, își continua trendul de scădere de sub 50%. Nu este mult încă pentru noi, dar este un start bun pentru o porni campania din toamnă”, a spus președintele PDL.